În sâmbăta a patra din Postul Mare, rugăciunea și nevoința duhovnicească au continuat în vatra monahală din centrul istoric a Capitalei.
Această zi a fost marcată în mod deosebit la sfânta mănăstire Ciuflea printr-un serviciu divin oficiat de soborul de preoţi şi diaconi ai Mănăstirii, la care au participat mulțime de credincioşi, care au venit cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu, Mântuitorul şi nădejdea noastră, pentru a-și mărturisi păcatele și a primi vindecare prin împărtășirea cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită Panihida Mare pentru odihna și iertarea păcatelor celor adormiți.
La final, credincioşii de toate vârstele, veniţi în număr mare la slujbă, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos şi au ascultat cu evlavie predica zilei.
După rânduiala Bisericii Ortodoxe, în a 2-a, a 3-a şi a 4-a sâmbătă din Postul Mare se săvârşeşte pomenirea tuturor celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini ortodocşi.
Mâine, în duminica a patra a Postului Mare, cinstim pe Sfântul Ioan Scărarul. Cu acest prilej la sfânta mănăstire Ciuflea se vor săvârși două Sfinte Litrughii, prima începând cu ora 6.00 în biserica de iarnă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” și a doua începând cu ora 8.30 în Catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.