Header image

Sfânta liturghie în duminica înaintea Botezului Domnului și prăznuirea Sf. Cuv. Serafim de la Sarov

Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca), duhovnicul-administrator al mănăstirii Ciuflea, a săvârșit în dimineața zilei de 15 ianuarie 2023, sfânta și dumnezeiasca liturghie prilejuită duminicii înaintea Botezului Domnului și totodată prăznuirea Sf. Cuv. Serafim de la Sarov, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul mănăstirii, condus de preoteasa Olga Ghețiu.

La finalul Sfintei Liturghii a urmat un te-deum de slavă și mulțumire Preasfintei Treimi după care, arhimandritul Nicolae a felicitat pe părintele protodiacon Vasile Ghețiu cu ocazia împlinirii a 13 ani din ziua hirotoniei și a informat pe enoriașii prezenți în privința sfintelor liturghii din data de 18-20 ianuarie după cum urmează:

Marți, 17. 01 – ora 16:00 – slujba privegherii;

Miercuri, 18. 01 (Ajunul Botezului Domnului, zi de post) – ora 08:00 liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu vecernia praznicului Botezului Domnului urmată de Sfințirea Aghezmei Mari; la ora 16:00 – rânduiala pavecerniței mari;

Joi, 19. 01 (Botezul Domnului) – ora 08:30 Ceasurile III și VI urmate de liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfințirea Aghezmei Mari iar la ora 16:00 slujba privegherii;

Vineri, 20. 01 (Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul) – ora 09:00 Ceasurile III și VI urmate de sfânta și dumnezeeasca liturghie.

***

În ziua de joi, 19 ianuarie, cei dornici de a participa la slujba de sfinţire a apelor şi la practica de scufundare în apa de Bobotează, alături de preoţi şi sportivi experimentaţi care practică scufundarea în apă de mai mulţi ani, sunt aşteptaţi Miercuri, 19 ianuarie, ora 12.00, la lacul din parcul Valea Trandafirilor (vis-a-vis de restaurantul Capitoles Park).