În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în viaţa Sfintei Mănăstiri Ciuflea, care îl are drept protector ceresc pe Sf. M. Mc. Teodor Tiron.
Cu acest prilej, la Catedrala Mănăstirii, Duhovnicul sfântului așezământ Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Duhovnicul Mănăstirii a vorbit despre dubla semnificaţie a acestei sărbători care încheie prima săptămână din Postul Mare.
Cunoscut ca mare făcător de minuni, Sfântul Teodor Tiron a trăit la cumpăna dintre secolele III – IV. Tradiţia pregătirii colivei ne-a rămas de la o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
* * *
În Duminica Ortodoxiei la Sfânta Mănăstire Ciuflea se vor săvârși două Sfinte Litrughii, prima începând cu ora 6.00 în biserica de iarnă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” și a doua începând cu ora 8.30 în Catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.
Pe tot parcursul Postului Mare, slujitorii Mănăstirii Ciuflea pomenesc pomelnicile la vii și la răposați. Zilnic după încheierea slujbei se săvârșește Litia pentru cei răposați.