Episcopul Nicolae a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Tuturor Sfinţilor, la Mănăstirea Ciuflea.
„Duminica I după Cincizecime a fost rânduită de Biserica noastră pomenirii Tuturor Sfinţilor, care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu. De aceea, duminica aceasta se numeşte Duminica tuturor Sfinţilor.
Părinţii Răsăriteni, inspiraţi de Duhul Sfânt, au fixat această sărbătoare închinată Tuturor Sfinţilor în prima duminică după Rusalii pentru că Pogorârea Duhului Sfânt a avut ca scop tocmai sfinţirea şi îndumnezeirea sau înfierea prin har a oamenilor. Dumnezeu Tatăl lucrează mântuirea prin Fiul Său întrupat şi prin Duhul Sfânt. De aceea, noi vedem pe sfinţii lui Dumnezeu ca pe roadele lucrării Duhului Sfânt în istorie.
Slujba de astăzi ne încredinţează pe fiecare dintre noi, oricât de păcătoşi am fi, că avem posibilitatea de a ne număra într-o zi cu sfinţii. În Vechiul Testament, în cartea Levitic, Dumnezeu ne îndeamnă „Fiţi desăvârşiţi precum Eu sunt desăvârşit”, iar epistolele Sfântului Apostol Pavel dedicate unor comunităţi încep prin cuvintele „Sfinţilor din Tesalonic…” sau „Sfinţilor din Corint…” pentru că primii creştini duceau cu adevărat o viaţă sfântă, o viaţă mărturisitoare.
De aceea, atunci când am fost îndemnaţi să fim desăvârşiţi şi atunci când am fost chemaţi să fim sfinţi, nu ni s-a cerut un lucru imposibil, ci un lucru care stă la îndemâna noastră”, sunt câteva dintre cuvintele rostite astăzi la predică de Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea.
De luni, 8 iunie, Biserica Ortodoxă și credincioșii Ei vor intra în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.





























