Header image

Sfântul Apostol Andrei – ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos

„Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.”

\r\n

În ziua pomenirii Sf. Apostol Andrei cel Întâi chemat, la Mănăstirea Ciuflea a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, de către slujitorii Mănăstirii.

\r\n

Mai mulți credincioși veniți la Mănăstire pentru a-l cinsti pe Sf. Apostol Andrei, s-au mărturisit, iar cei care au primit dezlegare s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

\r\n

În timpul slujbei s-au pomenit ctitorii și binefăcătorii mănăstirii, iar la sfârșitul Liturghiei s-a săvârșit un Te Deum, după care clericul Mănăstirii Prot. Rodion Severin i-a felicitat pe cei care poartă numele în cinstea Sf. Apostol Andrei și pe creștinii care în această zi își sărbătoresc hramul casei.

\r\n