Header image

Sfântul Ierarh Spiridon prăznuit liturgic la Mănăstirea Ciuflea

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a liturghisit la Mănăstirea “Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea.

Ierarhului au coliturghisit un sobor de preoți militari printre care și oaspeți din Polonia.

La finalul serviciului divin a fost oficiat un te-deum de mulţumire, după care Preasfinția Sa a relatat viața Sfântului Spiridon, Episcopul Trimitundei.

Sfântul Ierarh Spiridon devine model şi nădejde pentru cei ce se roagă la el permanent pentru a primi ajutor de la Dumnezeu. Îl rugăm şi astăzi pe Sfântul Spiridon să mijlocească înaintea Bunului Dumnezeu pentru noi şi să ne fie Arhiereu al veacurilor viitoare, ca toţi să fim una, spre slava Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.

Episcopul Nicolae a felicitat pe toți enoriașii prezenți cu ocazia sărbătorii hramului casei sau a ocrotitorului ceresc, dorindu-le ani binecuvântați cu bucurii și sporire duhovnicească.