Marți, 9 august, sute de credincioși au lăsat la o parte grijile lumești, pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Ciuflea și a-l cinsti pe Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Așezată în inima Chișinăului, Mănăstirea, care de ieri seara, prin pronia lui Dumnezeu, găzduiește Icoana Maicii Domnului „Umilenie” din localitatea Lokoti, reg. Breansk, Rusia, i-a primit și de această dată pe închinători într-o atmosferă de linişte şi pace, de rugăciune și de bucurie.
Duhovnicul-administrator al Mănăstirii, Preacuviosul Părinte Arhimandrit, Nicolae Roșca), înconjurat de un mare sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, rostind și un pătrunzător cuvânt de învățătură.
Adresându-se mulțimii de credincioși veniți din toate colțurile orașului, Părintele Arhimandrit Nicolae a evocat viața Sfântului Mucenic Pantelimon, pe care a expus-o în contextul oferit de perioada dureroasă din istoria Bisericii, în care numeroasele persecuții au dat lumii sfinți precum Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfânta Varvara și mulți alții.
Nădejdea şi mângâierea ne vin, de la sfinţii lui Dumnezeu, dintre care un loc aparte îl ocupă cel pe care îl prăznuim astăzi, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fără de arginţi.
Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai Bisericii lui Hristos. Pomenit în data de 27 iulie / 9 august, acest sfânt este adesea numit “doctor fără de arginţi”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi şi s-a mulţumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui şi nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor şi creştin următor lui Hristos.
Imediat după ultimul otpust, preoții dimpreună mulțimea de creștini au ieșit în curtea Mănăstirii unde a fost oficiată Taina Sfântului Maslu – lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credincioșilor harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești (izbăvirea de boli), întărirea sufletească, iertarea păcatelor.