Header image

Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără de arginți prăznuit la Mănăstirea Ciuflea

În dimineața zilei de marți, 9 august, când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără de arginți, la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a început la ora 7:00.

Liturghia de astăzi, a fost oficiată de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii, care la momentul cuvenit din Sfânta Liturghie a rostit un cuvânt de învățătură pentru sărbătoarea de astăzi în care se menționează:

„Toți dorim sănătate. Toți căutam doctori buni, pentru trup și pentru suflet. Dar, dacă ne rugam mai mult, dacă nu risipim tinerețea și sanatatea în beții și dezmierdări, dacă ne spovedim regulat de păcatele noastre și facem Sfântul Maslu, cea mai puter­nică rugăciune pentru cei bolnavi, atunci ne vindecăm ușor și sufletul și trupul. Să cerem totodată și ajutorul sfinților și al Marelui Mucenic Pantelimon, rostind împreună această scurtă rugăciune: „Sfinte Mare Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru tămăduirea și mântuirea sufletelor noastre”. Amin.”

După Sfânta Liturghie a urmat Taina Sfântului Maslu oficiată în curtea Mănăstirii unde sau adunat mulțime de credincioși pentru a cere vindecare de bolile trupești și sufletești și pentru al Slăvi în rugăciuni și cântări de laudă pe Sf. M. Mc. Pantelimon.

***

Sfântul Pantelimon a trăit în primele veacuri creștine, primind cununa muceniciei în anul 303. Părinții Eustorghie şi Euvula, având o situaţie materială bună, s-au îngrijit de creşterea lui şi l-au dat în seama renumitului doctor Eufrosin care l-a învăţat cum să-i îngrijească pe bolnavi. De la preotul Ermolae, Pantelimon a învăţat credinţa creştină. Într-o zi, pe când se întorcea acasă, Pantelimon a găsit pe marginea drumului un copil mort, muşcat de o viperă. Dorind să pună la încercare spusele bătrânului preot Ermolae, el s-a rugat lui Dumnezeu ca acel copil să învie, iar vipera să moară. Spre uimirea tânărului Pantelimon, copilul a înviat. Atunci el a alergat la bătrânul Ermolae şi l-a chemat să îl vadă. Ulterior a primit sfântul botez şi sfintele taine. Pantelimon a tămăduit şi alţi oameni, printre care şi un orb, pe care nici măcar renumitul doctor Eufrosin nu l-a putut vindeca. Atrăgând invidia celorlalţi medici, aceştia i-au spus împăratului că Pantelimon este creştin. În momentul decapitării sfântului din rana lui nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat a rodit în acel moment.