Header image

Slujba privegherii cu ocazia sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae

În această seară (21 mai 2017), în ajunul sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae (1087), zeci de credincioși au fost prezenţi la Slujba Privegherii oficiată în cinstea Sfântului Mare Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni.
Slujba a fost săvârşită, de către Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al sfintei mănăstiri Ciuflea, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul său, Arhimandritul Nicolae a arătat că „în această seară ne-am adunat din nou în jurul Sfântului Altar pentru a aduce prinosul nostru de recunoştinţă, de mulţumire şi de rugăciune smerită, celui întru sfinţi, părintelui nostru Sf. Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni, ale cărui sfinte moaşte se păstrează de câteva sute de ani în orașul Bari, Italia”.
Totodată Părintele Arhimandrit a anunțat creștinii, că mâine dimineață este așteptat Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Vladimir, spre a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.