În seara din ajunul celei de a V-a Duminici a Postului Mare (a Sfintei Maria Egipteanca), Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea a oficiat Slujba Privegherii în Catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”, a Mănăstirii Ciuflea.
După cum este potrivit pentru această perioadă marcată de Postul Paștelui, la slujbă au participat foarte mulți credincioși, care urmează cu sfințenie regulile de asceză, întărindu-se prin rugăciuni fierbinți către Bunul Dumnezeu.
Enoriașii au fost îndemnați să se pregătească duhovnicește și cu luare aminte pentru a întâmpina sfânta duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca.
Pomenirea Sfintei Maria Egipteanca în cea de-a doua jumătate a Postului Mare este în mod evident destinată să încurajeze și să inspire străduințele credincioșilor în ostenelile duhovnicești din timpul Sfântului și Marelui Post.
La final, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea a miruit credincioșii, binecuvântându-i spre toate faptele cele folositoare mântuirii sufletelor.
* * *
Mâine dimineață, la Sfânta Mănăstire Ciuflea se vor săvârși două Sfinte Liturghii:
6.00 Ceasurile; 6.30 Sfânta Liturghie, în biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.
8.30 Ceasurile; 9.00 Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”.