Header image

Tăierea Capului Cinstitului, Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan

Pomenirea dreptului cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup; pe Cel ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă. Tropar gl.2

Tăierea Capului Cinstitului, Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, sărbătoare ce a coincis cu Duminica a XIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 11. 09. 2022, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi, la Mănăstirea Ciuflea.

Serviciul divin a fost oficiat în prezența credincioșilor care s-au rugat și au mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace și binecuvântare cerească.

În cuvântul de învățătură, PC Nicolae a explicat pericopa evanghelică a zilei – Pilda lucrătorilor viei (Matei 21, 33-44) și a vorbit despre trista întâmplare care a fost acum aproape 2000 de ani, Tăierea Capului Cinstitului, Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, de către regele Irod Agripa (I).

Chemarea de a fi lucrător în via Domnului pentru a duce la împlinire planul de mântuire a oamenilor, este un privilegiu a spus Părintele Nicolae. Însă, a adăugat acesta, dacă nu răspunzi chemării sau preferinţei lui Dumnezeu pentru tine, El cheamă la slujire pe alţii mai vrednici decât tine, cheamă lucrători cinstiţi şi smeriţi, lucrători harnici şi buni, care nu au viclenie şi lăcomie în suflet.

Acest lucru se întâmplă, pentru că planul Lui trebuie să se împlinească întocmai, întrucât iubirea Lui milostivă pentru întreaga umanitate este mai tare decât răutatea demonilor şi a oamenilor. 

Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te-deum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc.