Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an la 1/14 ianuarie Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, zi în care este oficiată slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
În prima zi a anului nou civil pe stil vechi 2024, la Mănăstirea Ciuflea, Sfânta Liturghie a fost oficiată de preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roşca), duhovnicul mănăstirii, în prezenţa a numeroşi credincioşi.
Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii condus de presbitera Olga Gheţiu.
„Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, precum și sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului Hristos, ne arată cum și unde ar trebui noi să tindem în anul care tocmai a început. Să fim tăiați împrejur în numele Domnului Iisus Hristos, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola citită în această zi, înseamnă să ne înscriem în Taina morții și învierii Sale, să înțelegem cum plinătatea Dumnezeirii locuiește trupește în Domnul Hristos.
Cunoașterea dumnezeirii Domnului Iisus Hristos ne inspiră pe noi oamenii în purtarea Crucii, ajutându-ne să înțelegem care este rostul nostru pe acest pământ și ce înseamnă intervalul unui an, unei vieți, unui veac, unei zile, unei secunde”, a spus duhovnicul mănăstirii în cuvântul de învăţătură.
La finalul slujbei, părintele Nicolae a adresat un îndemn credincioşilor de a urma în cuvânt şi faptă Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, unul dintre cei mai de seamă sfinţi ai Bisericii din secolul al IV-lea, care s-a arătat un vrednic model de vieţuire şi slujire aleasă a lui Dumnezeu pentru toţi creştinii, iar, mai apoi, enoriașii au fost semănați de către părintele duhovnic și slujitorii Altarului, deasemenea și copiii au venit cu urături și semănături pentru toți cei prezenți la sfânta liturghie.
Tot astăzi au vizitat Sfânta Mănăstire și au participat la Sfânta Liturghie, dl Andrei Batereanu, președintele Asociației Obștești Ștefan cel Mare și Sfânt împreună cu Grupul vocal-tradițional “Ai lui Ștefan, noi oșteni” care la final au susținut un recital de colinde și urări pentru Nașterea Domnului și noul an.