Duminică, 23 noiembrie 2025, Episcopul Nicolae a oficiat Taina Sfântului Botez și a Mirungerii pentru tânărul Weiyu Chen, originar din Taiwan, care a primit numele de botez – Alexandru. Slujba a avut loc în Catedrala Mănăstirii Ciuflea, la care au participat nașii de botez și rudele care au fost martori ai acestui moment de renaștere spirituală.
Alexandru a mărturisit că, după un drum de căutare și reflecție, a ales în această etapă a vieții să îmbrățișeze credința ortodoxă — credința în Dumnezeu, Dumnezeul cel adevărat. Hotărârea lui reprezintă un pas important și conștient spre viața în Hristos, iar comunitatea l-a primit cu căldură, rugându-se ca Dumnezeu să-i întărească pașii pe calea cea nouă a mântuirii și să-i dăruiască statornicie în credință.












