Marți, la data de 19 septembrie 2023, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, PC arhim. Nicolae (Roșca), duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea și președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Armata Națională și Organele de Drept împreună cu un grup de preoți militari au felicitat pe dl Nicolae Botgros cu ocazia jubileului de 70 de ani.
Înaltpreasfinția Sa prin intermediul părintelui Nicolae a decorat pe dl Nicolae Botgros cu ordinul „Sfântul Ierarh Dionisie Erhan” de gr. I în semn de recunoștință spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Preacuvioșia Sa, părintele Nicolae împreună cu slujitorii a oficiat un te-deum de sănătate pentru omagiatul maiestrul Nicolae Botgros, i-a oferit în dar o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae, și alte daruri cu prilejul zilei de naștere.
Maestru Nicolae Botgros a mulțumit Înalptreasfințitului Mitropolit Vladimir pentru ordinul acordat dar și Părintelui Nicolae împreună cu preoții prezenți pentru cadoul minunat și însuși prezența la această frumoasă aniversare.