Joi, 8 iulie 2021 — PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnic al Mănăstirii Ciuflea și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept, și un sobor de preoți militari au săvârșit un Te-deum la plecarea pacificatorilor moldoveni în Kosovo.
„Ţara noastră este plenar angajată în procesele internaţionale, în special ce ţine de misiunile de menţinere a păcii în sud-estul Europei. Sunt mândru de faptul că cel de-al 15-lea contingent KFOR vine să confirme pentru a 15-a oară că Republica Moldova nu este doar consumator de securitate, dar şi generator, iar generatorii de securitate sunt chiar militarii”.
Declaraţia a fost făcută de Prim-ministrul în exerciţiu Aurel Ciocoi în cadrul ceremoniei de detaşare al celui de-al 15-lea contingent al Armatei Naţionale în Kosovo, care a avut loc astăzi la Ministerul Apărării.
La rândul său, ambasadorul Italiei în ţara noastră, E.S. Lorenzo Tomassoni a menţionat că Italia apreciază că Republica Moldova continuă să participe la această misiune ca partener operaţional, contribuind la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale în Balcanii de Vest şi, odată cu această, a stabilităţi în Europa.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a declarat că angajamentul continuu al Republicii Moldova în misiunea KFOR evidenţiază capacitatea de creştere a Moldovei de a livra pacificatori instruiţi la nivel înalt acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Acest lucru arată dorinţa de a crea parteneriate cu alte naţiuni, pentru a face faţă provocărilor colective.
De asemenea, ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc a mulţumit Guvernului Italiei şi celui al SUA, care au sprijinit contingentele Armatei Naţionale la compartimentul instruire, detaşare şi asigurare logistică în teatrul de operaţii din Kosovo.
„Republica Moldova va continua să-şi îndeplinească angajamentele asumate la nivel internaţional, printre care participarea în misiuni externe de menţinere a păcii, ceea ce nu contravine statutului de neutralitate, stipulat în Constituţie. Pentru realizarea acestui obiectiv vom pregăti trupele noastre, în conformitate cu standardele internaţional”, a spus Victor Gaiciuc.
KFOR-15 este format din 41 de militari profesionişti, dintre care un ofiţer de stat major, şapte genişti şi un pluton de 33 de infanterişti, care vor executa misiuni de patrulare, de securitate şi pază a obiectivelor militare.
Militarii moldoveni vor face parte din Comandamentul Regional Vest (Regional Command-West) şi vor fi dislocaţi în baza militară italiană Camp Vilaggio din localitatea Pech, Kosovo.
Mandatul contingentului KFOR-15 în Kosovo va dura şase luni.
Cu referire la https://army.md/