Header image

Bucuria Învierii trăită în Unitatățile militare 1002 și 1006 a Trupelor de Carabinieri

În Duminica Învierii Domnului, imediat după slujba praznicală oficiată la Sfânta Mănăstire Ciuflea, un grup de slujitori din cadrul Mănăstirii s-au deplasat la Unitatea militară 1002 și 1006 a Trupelor de Carabinieri din Capitală pentru a sfinți prinoasele și a vesti Învierea Domnului.

Timp de aproape o oră cât a durat slujba binecuvântării prinoaselor, tinerii militari au trăit Bucuria Învierii Domnului, fapt dumnezeiesc, cu nezdruncinată credință, așa cum au trăit și au mărturisit în vremurile de altă dată moșii și strămoșii noștri.

Carabinerii au intonat în unison „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând…”, cu lumânări aprinse în mâini. Timpul a căpătat dimensiunile veșniciei, încăperea s-a umplut de lumină iar sufletele acestora s-au umplut de o pace duhovnicească greu de descris în cuvinte.

Iar pentru ca sărbătoarea să fie deplină, slujitorii Domnului au împărțit spre final iconițe celor prezenti și au ciocnit cu ei ouă roșii.