În Duminica a XIX-a după Cincizecime, la Mănăstirea Ciuflea, Liturghia duminicală a fost săvârșită de către Duhovnicul-administrator al Sfântului Așezământ, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), împreună cu soborul preoțesc.
Poporul binecredincios s-a reunit în rugăciune, alături de preoții slujitori spre a mulțumi Domnului pentru nețărmuita Sa bunătate și pentru a cere și mai departe îndurările Sale.
Creștinii au simțit din nou căldura credinței exprimată prin rugăciune și prin îndemnuri bune, trăind în același timp bucuria de a vedea reuniți în fața altarului soborul preoțesc al Mănăstirii.
Răspunsurile la slujbă au fost oferite de către Corul Mănăstirii Ciuflea, dirijat de presbitera Olga Ghețiu.
După Sfânta Liturghie, Preacuviosul Arhim. Nicolae și soborul slujitor au săvârșit un Te-Deum de mulțumire.
La final, credincioşii prezenţi au primit binecuvântarea slujitorilor lui Hristos şi au mers în pace spre case, ducându-le membrilor familiei o părticică din bucuria rugăciunii săvârşite în comun.
***
În cuvântul de învăţătură, Preacuvioșia Sa a explicat pericopa evanghelică duminicală relatând că din mulţimea parabolelor rostite de Mântuitorul, cea care se apropie mai mult de sufletul nostru, al tuturor, este Pilda Semănătorului, din pericopa Sfintei Evanghelii de astăzi şi pe care Mântuitorul a spus-o chiar la începutul propovăduirii Sale.
Mântuitorul a semănat cuvântul Său în două chipuri: în mod direct, de pildă „Predica de pe munte“, convorbirea cu Nicodim, convorbirea cu femeia cananeancă, şi în mod indirect, prin pilde sau parabole. Prin pilde, adresarea era oarecum pe ocolite, ca ascultătorii să cugete pentru a afla adevărul exprimat astfel.
La sfârșitul Pildei semănătorului, Mântuitorul ne spune că numai a patra sămânță a adus rod desăvârșit. Așadar, numai o pătrime dintre oameni fac roditor cuvântul lui Dumnezeu, adică învățătura Evangheliei lui Hristos, transmisă prin Biserica Sa. În acest înțeles, Hristos-Domnul tâlcuiește ‘pământul cel bun’ în care a rodit sămânța ca fiind ‘inima curată și bună’ a omului.
Însă inima curată trebuie să fie și bună sau milostivă. În general există mulți oameni cu inimă curată, dar nu toți sunt milostivi; unii sunt evlavioși, dar zgârciți. Mântuitorul ne spune că ‘inima curată și bună‘ face roditor cuvântul lui Dumnezeu. Iar lumina din inima curată și bună se arată în cuvântul bun și fapta bună, în milostenia ajutorării omului aflat în nevoi materiale sau spirituale.
Să ne ajute Hristos Domnul și toți Sfinții Lui să avem inimă bună și curată, pentru a deveni milostivi și buni, spre slava lui Dumnezeu, cinstirea sfinților și mântuirea noastră! Amin.
