În Duminica a XVII-a după Cincizecime, la Mănăstirea Ciuflea, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de către PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Sfintei Mănăstiri împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură rostit, PC Arhimandrit a explicat pericopa evanghelică duminicală.
„Iubiți frați și surori, “Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Lc.6,31).
În viața de zi cu zi tot mai des uităm aceste reguli de aur. Despre alții ne permitem să gândim și vorbim orice, fără ca să mai privim și la noi înșine. Iar dacă se întâmplă să mai avem vreo intenție bună, întotdeauna încercăm să vedem și dacă vom avea careva beneficii de la înfăptuirea ei, pentru a nu pierde nimic. Însă Dumnezeu ne spune: „Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac…. Dar voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Lc. 6, 32-33,35)
La finalul Sfintei Liturghii, PC Nicolae dimpreună cu soborul preoțesc a săvârșit un Tedem de mulțumire, invocând în rugăciune Harul și Mila Împăratului Ceresc.