În Duminica Ortodoxiei, 21 martie 2021, la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron – Ciuflea au fost săvârșite două Sfinte Liturghii.
Prima Sfântă Liturghie a început la ora 6.00, în biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar a doua, de la ora 9.00, în Catedrala Mănăstirii.
Prin această hotărâre obștea Mănăstirii a răspuns atât la cerinţele situaţiei epidimiologice cauzată de pandemia COVID-19, dar şi a credincioşilor, care au solicitat în repetate rânduri să se oficieze două Sfinte Liturghii în zilele de Duminică şi Sărbători Mari.
La Liturghie a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul 1, versetele de la 43 la 51 .
Tot în această zi, Duhovnicul Mănăstirii a citit Canonul din Duminica Triumfului Ortodoxiei, după care, s-a adresat către adunarea binecredincioasă cu un cuvânt de felicitare și învățătură, vorbind celor prezenți despre importanța istorică, dar mai ales duhovnicească a acestei zile, în care toată suflarea Ortodoxă se roagă pentru revenirea în Biserica Dreptmăritoare a tuturor celor care s-au desprins de ea.
Triumful Ortodoxiei este sărbătoarea biruinței iconodulilor asupra iconoclaştilor prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfinţită de Sinodul de la 843. Drept urmare, slujba de prăznuire pomeneşte restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii, dar şi în viaţa particulară a creştinilor.
La final, credincioşii de toate vârstele, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos şi au ascultat cu evlavie predica rostită de Duhovnicul mănăstirii – Preacuviosul Arhimandrit Nicolae.