Duminică, 9 august, imediat după Sfânta Liturghie, ora 8.30, la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea se va oficia Taina Sf. Maslu de obște cu participarea a 7 preoți, în frunte cu Preacuviosul Părinte Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii.
Credincioșii doritori de a participa la Taina Sf. Maslu, sunt obligați să se mărturisească sâmbătă seara la Slujba Privegherii (17.00-20.00)
DESPRE TAINA SF MASLU: Taina Maslului este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești (izbăvirea de boli), întărirea sufletească, iertarea păcatelor.
SF. MASLU ESTE UNA DIN TAINELE BISERICII ȘI SE RECOMANDĂ ATÂT CELOR BOLNAVI SPRE VINDECARE CÂT ȘI CELOR SĂNĂTOȘI SPRE ÎNTĂRIRE TRUPEASCĂ ȘI SUFLETEASCĂ!
Partea văzută constă din ungerea cu untdelemn sfințit, după ce s-a invocat prin rugăciuni speciale Mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh.
Fraților este un deosebit prilej în ziua cinstirii Sf. Mare Mucenic Pantelimon – Tămăduitorul de boli, de a participa la Sf. Maslu cu mai mulți preoți. De aceea vă îndemnăm să ne rugăm împreună pentru întărirea noastră sufletească și trupească!
BUNUL DUMNEZEU ȘI MAICA DOMNULUI SĂ NE ÎNTĂREASCĂ!