Header image

Paștele Blajinilor. Sfânta Liturghie și Parastas de obşte pentru cei adormiţi

Luni, 27 aprilie, de Paștile Blajinilor, la Mănăstirea Ciuflea a fost oficiată Sfânta Liturghie de către PC Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul Mănăstirii și soborul de clerici.

Slujba a fost transmisă în direct pe pagina de facebook a Mănăstirii, spre mângâierea credincioșilor lipsiți în această perioadă de către autorități, de dreptul fundamental de a vizita sfintele lăcașe.

La finalul Serviciului divin a fost săvârşit Parastasul de obşte pentru cei adormiţi întru Domnul.

Ce semnifică „Paşte al blajinilor” şi de ce se sărbătorește anume acum? «Пасха блаженных», numită la ruşi mai des «Радоница», a dat în româneşte numele de „Paştele blajinilor” care s-ar putea traduce cu „Paştile celor fericiţi” sau mai simplu: „Paştile celor adormiţi”. E acelaşi Paşti, care începe în Biserică, dar se extinde în două locuri: în casele noastre, când masa este pentru cei vii; şi în cimitire, lângă morminte, când masa şi darurile sunt oferite ca milostenie pentru cei adormiţi.

Dacă e să abordăm problema doar din punct de vedere spiritual, acest „Paşti al blajinilor” poate fi sărbătorit odată cu Paştele propriu-zis sau imediat după acesta. Dar întrucât creştinii nu doresc doar să servească o masă sau să facă milostenie în cinstea celor adormiţi, ci să facă şi rugăciuni de pomenire pentru ei – ceea ce e mult mai important – a fost nevoie ca „Paştile blajinilor” să fie mutat cu o săptămână mai târziu.

În acest an preoții nu au mers prin cimitire pentru a săvârși slujbe de pomenire. Conform deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova celebrarea în cimitire a sărbătorii Paștile Blajinilor se va amâna pentru datele de 6, 7 și 8 iunie 2020, în ajunul Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii).