Header image

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”

Miercuri, 14 octombrie 2020, la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, clopotele Sfintei Mănăstiri „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea din inima Chișinăului au sunat în dangăt de sărbătoare.

Credincioșii care au ascultat slujba afară, s-au bucurat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată cu acest prilej de către Arhimandritul Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Acoperământul Maicii Domnului este și hramul mic al Mănăstirii, Altarul din dreapta al Catedralei „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” fiind închinat acestei mărețe sărbători.

În cuvântul de învătătură adresat celor prezenţi, Arhimandritul Nicolae a vorbit despre istoria praznicului de astăzi şi despre cinstea deosebită de care s-a învrednicit Maica Domnului, ocrotitoarea şi rugătoarea neîncetată a noastră către Dumnezeu.

Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, este una dintre cele mai frumoase sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că ea descoperă tuturor creştinilor modul în care Maica Domnului ajută prin rugăciune neîncetată către Mântuitorul Hristos pe toţi cei care o cinstesc şi îi cer sprijinul.

Acoperământul Maicii Domnului ca sărbătoare ne arată Taina Bisericii. Atunci când noi ne rugăm în Biserică, în priveghere, în ceruri se roagă Maica Domnului împreună cu sfinții pentru noi în fața lui Hristos și în fața Preasfintei Treimi. Prin aceasta se vede că Maica Domnului mijlocește legătura dintre Fiul său, Capul Bisericii, și Biserică, Trupul Său tainic, ea fiind icoana Bisericii care a purtat pe Hristos în ea și L-a arătat lumii.

Pe parcursul slujbei credincioșii prezenți au avut posibilitatea să se închine și la icoanele Maicii Domnului, precum și la chivotele cu sfinte moaște păstrate cu sfințenie de obștea Mănăstirii Ciuflea.

După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba parastasului pentru fericiţii ctitori ai Mănăstirii.