Marți, 4 august 2020, în ziua pomenirii Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfințitului Mucenic Foca din Sinope, PC Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Ciuflea a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala istorică a așezământului monahal.
Alături de Părintele Duhovnic s-au rugat în sf. lăcaș clerul Mănăstrii și obștea monahală, iar în curte mai mulți enoriași și pelerini.
Maria Magdalena, după ce L-a cunoscut pe Hristos și s-a vindecat de posesia demonică a fost asemenea Sfântului Apostol Petru cea mai devotată ucenică a Mântuitorului Iisus Hristos. Ea apare pe locul cel dintâi în lista Evangheliștilor care enumeră numele femeilor purtătoare de mir din dimineața învierii, în călătoriile Mântuitorului în Țara Sfântă precum și alături de Sfânta Fecioară Maria în zilele Sfintelor Pătimiri.
Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pentru viața virtuoasă a fost hirotonit episcop în Sinope. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor declanșate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins, supus supliciilor și în cele din urmă a primit moarte martirică.
La finalul serviciului divin, Arhimandritul Nicolae i-a felicitat pe cei care poartă de la Sf. Botez, numele în cinstea Sfinților Magdalena și Foca și astăzi își serbează onomastica.