Luni, 2 august 2021 când Biserica Ortodoxă prăznuieşte şi pe Sfântul şi întru tot lăudatul Prooroc Ilie Testiviteanu, PC Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Sfintei Mănăstiri împreună cu preoții slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala istorică a Mănăstirii Ciuflea.
În cuvântul predicatorial, PC Nicolae a evidențiat principalele învățături ale pericopei evanghelice din această zi, menționând totodată că Sfântul Proroc Ilie prăznuit în această zi, ne învață cum să ne trăim credința, cum să facem față provocărilor lumii de astăzi, rămânând râvnitori pentru Dumnezeu Cel adevărat, mărturisindu-L prin viața și faptele noastre.
Portretul sufletesc al acestui profet se evidențiază prin zel misionar și propovăduire fără compromisuri. El nu negociază când e vorba de credinţă şi nu îşi face calcule de imagine, ci mărturiseşte adevărul şi demască răul, spunând lucrurilor pe nume. Sfântul Ilie ne arată prin exemplul său puterea credinţei în Dumnezeu.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a urmat cu un Te-deum de Mulțumire adus Lui Dumnezeu și Sf. Prooroc Ilie pentru toate darurile și binefacerile de care ne învrednicește Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Sfântului Prooroc Ilie Tesviiteanul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieștene pe noi. Amin.